Nascut in comuna Marginea, jud.
Suceava, la 31 octombrie 1932, intr-o familie cu multi copii, a absolvit
cursurile liceale in conditii grele de razboi si poate ca si aceasta l-a
determinat sa urmeze o scoala de ofiteri, in urma careia a devenit un apreciat
cadru militar. Urmare a conditiilor deosebite prin care a trecut si a stresului
cotidian, la care o fire de artist se poate mai dificil adapta, a fost
pensionat la varsta de 41 de ani, cu gradul de maior.
Am putea spune ca din momentul pensionarii,
adevarata vocatie a lui Gavril Nichiteanu nu l-a lasat sa se linisteasca
niciodata.
A urmat timp de 3 ani cursurile se sculptura
ale Scolii Populare de Arta din Iasi, la clasa profesoarei Lucretia Filioreanu
Dumitrascu, unde s-a remarcat ca un deosebit de talentat sculptor. Acest
fapt a determinat conducerea scolii ca dupa pensionarea doamnei Filioreanu
Dumitrascu, sa-l retina pentru a suplini orele de specialitate, ca instructor.
Asa dupa cum deseori afirma, din acel moment Gavril Nichitean a devenit
un adevarat rob al sculpturii. Ca orice artist, in prima parte a activitatii
sale a adoptat stilul clasic, dar nefiind multumit de ceea ce realizase,
simtea ca, asa cum afirmase candva Brancusi, "la umbra marilor copaci nu
creste iarba". Atunci s-a hotarat sa se ghideze mereu dupa un crez pe care
singur si l-a impus si pe care il sugera totdeauna incepatorilor: sa
incerce a realiza ceea ce nu s-a mai facut si nu s-a mai vazut.
Acest crez l-a urmarit mereu, incat permanenta preocupare pentru noutate
nu-i lasa nici o clipa de ragaz; deseori se surprindea ca trebuie sa-si
intrerupa masa, sau se trezea din somn pentru a schita rapid ceea ce scotea
la iveala imaginatia sa furibunda.
Desi se pare ca Brancusi l-a impresionat
mult, nu s-a lasat prada acestuia, ci disciplinat si lucrativ, cu o pasiune
izvorata din generatii de oameni ai padurilor sucevene, e obsedat de contactul
direct cu materia pe care urmeaza sa o supuna dorintelor sale. Asa cum
spunea candva Aurel Leon, Nichitean lucreaza cu pasiune mângaind
indelung fibrele lemnului pana ce acesta capata nobletea marmurei, pastrand
insa miezul sau cald de fiinta vegetala. In lucrarile lui se simte ca din
voluptatea volumelor rotite in lumina, se naste mirajul formelor ce gusta
din mandretea simbolului. Gavril Nichitean foloseste materia, o disciplineaza
si o determina sa exprime apoteoza simtamintelor omenesti. Lucrarile iesite
de sub dalta lui emana un elan tineresc, sau poate mai degraba exprima
demnitatea unui popor liber, impletire de dragoste si indarjire preluata
din trairea secreta a fostului copac ce a fost martor al atator existente.
Gavril Nichitean are darul de a surprinde
mesajul de viata din cele considerate fara viata, asa cum ceramica de Marginea
cuprinde in eleganta ei sufletul taranilor din obcine.